Ati prins jocul; sau jocul va prins pe voi. Facem acum stop-cadru pe firul de nascociri imaginative de mai jos. Am pornit!
[Imi place…]
- sa culeg cadouri.
Cand vine vorba de cadouri, toata lumea culege. Cei care o fac pentru altcineva merita tot respectul, problema e insa la ceilalti. Maniacii colectionari de cadouri, cei care strang si strang… si strang. Si vor doar sa primeasca, folosindu-se de fermecatorul lor zambet atunci cand iau in/la mana o noua punga (sau punguta, dar in cele mai multe cazuri un pungoi) in posesie. Uimirea persistenta si roiul de multumiri sunt si ele efectele care apar dupa pasarea “micutei atentii”… ca nu se stie niciodata cand vei primi un nou cadou din aceasta directie.
Si in vitrina/garderoba/raft mai incape oricand ceva nou!
- sa tip de furie.
Bine, si? Pe cine impresionezi, pe cine influentezi facand asta? Daca lasitatea se poate masura ca si sunetul, toti acesti spiridusi rataciti si frustrati regulat s-ar bate undeva la limita de sus. Pana la urma furia e o metoda de a invata sa te autocontrolezi, sa stii cum si cand sa te opresti si sa te calmezi. E adevarat, e si o cale buna de a te descarca, mult mai buna decat distrugerea in masa sau distribuirea/aruncarea vinei catre persoanele din nord-vest care nu au nicio legatura cu tot ceea ce tine de tine. Totusi, mai bine taie-ti corzile pana nu surzesti pe cineva, soprano!
- sa declar razboi magazinelor.
Nu sunt putine persoanele care sunt mai incantate de practicarea shoppingului decat de ceea ce au obtinut in urma lui. Eu le vad ca pe niste haite de femeiusti care si-au parasit tribul si acum practica canibalismul extrem, cu un card potent in loc de sulita si alergand din magazin in magazin impiedicandu-se in propria fusta. Sunt genul de specimene ametite care mai intai se aranjeaza in geamul fiecarei vitrine dupa care intra in magazin si observa ceva interesant abia cand dau sa iasa, culmea, chiar in vitrina! Se pot observa foarte usor in orice locatie, majoritatea poarta cu ele accesorii normale si accesorii temporare (“n” pungi, de la “n” firme [evident]). Cei mai mari dusmani ai lor sunt scarile rulante.
- sa hartuiesc babe.
*laughing* Pe cat de aiurea suna, pe atat si e. Autorii sunt niste indivizi din categoria “shukari”, victimele sunt niste babute din categoria babe clasice, ale caror scop e doar sa duca acasa o punga cu legume proaspete si sa-i faca sotului o ciorba (clasica si ea). Scenariul e la randul lui clasic: o baba intr-un cerc de baieti, o atmosfera de rasete si un baston pe care baba si-l apara cu strasnicie.
- sa-mi arat muschii.
Muschii sunt ca o masina noua si rebela. Faci rost de ea, te lauzi cat poti de mult cu ea dupa care ti-o “julesti”. In ambele cazuri, sansele sa ajungi la stirile serii sunt de peste 80%. In afara de a-ti oferi un bilet spre o cariera in sport sau spre aparitia in zeci de reviste, plus bonusul in admiratoare, care e defapt scopul? Nu uitati, puterea e a celor care stiu sa o foloseasca, nu a celor care stiu cum sa o castige. Sau voi va pregatiti doar pentru sezonul estival?
- sa fac pe prostul.
Era si o vorba, nu te lua la cearta cu prostii pentru ca lumea nu-si va da seama care e diferenta dintre tine si ei. Asa si in cazul asta, daca te prefaci prea mult ca esti, nu esti departe de a si deveni. Mai bine nu-ti risti demnitatea doar pentru ca simti nevoia si ai slabiciunea de a te considera mereu la un nivel superior ca intelect. Prostii sunt si ei oameni si simt orice aluzie sau ironie, asa ca nu e bine sa ii tratezi in mod gresit si sa le raspunzi in ciuda. Daca iti faci ca dusman un om prost, e cazul sa te temi, el stie cel mai bine sa-ti schimbe felul in care esti vazut de ceilati si sa te atraga usor, usor, in lumea lui.
- sa trec pe rosu.
Pentru pietoni intervine graba si semaforul nu e mereu primul lucru caruia sa-i acorzi interes vizual. Iti folosesti atentia si viteza la maxim si o faci. Esti invatat despre cele doua (sau trei…) culori chiar inainte de a invata sa scrii, dar daca ar fi sa-ti traiesti viata doar dupa reguli fixe, nu ar mai exista nicio diferenta intre om si robot. Si uneori ne controleaza impulsurile, bazate pe excesul de feedback al intuitiei. E un risc, in orice conditie. Si riscurile exista pentru ca cineva sa s-i le asume…
- sa fiu maestru canibal.
Cativa au incercat. Cativa dintre cei cativa au murit. Cei drept, e destul de greu de imaginat cum unii oameni pot avea in ei mai mult decat poti sa gasesti intr-un frigider plin; sau in doua… din acest moment acesti oameni devin monstrii, nu mai mananca pentru a trai, traiesc pentru a manca, pentru a manca neincetat. Nu mai e vorba de nimic stilat in felul lor de a fi, e un masacru continuu. E o revolta impotriva oricarui fel de normalitate. Have a break, just a break!
- sa nu stau la coada.
Iritant. Lack of respect. Mereu apare un binevoitor (pentru el) care sa-ti strice cheful, ziua, rabdarea. Mereu are pasul mai lat decat mintea, mereu sa intoarce la ceilalti cu dispretul invingatorului nemeritat, fluturand in mana premiul si ascultand duioasele ganduri vesele adresate de “piesele” acelui sir de oameni. Valabil si in cazul masinilor, doar ca aici trece si se duce…
Scuzata sa fie pauza luata. Am revenit, sper ca am facut-o cu aceeasi pasiune pentru a scrie si a arata cu degetul. Da, va exista si partea a treia a acestui articol. Cat de curand, sper.
O seara buna!
